|

Motto
"Să nu ne întrebăm ce trebuie omul să știe și să poată pentru ordinea socială care există, ci să ne întrebăm ce este predispus în om și ce poate fi trezit în el. Atunci va fi posibil să aducem în ordinea socială forțe mereu noi din generațiile în creștere. Atunci, în această ordine, va trăi mereu ceea ce fac din ea oamenii maturi care intră în ea; dar nu trebuie să facem din generația în creștere ceea ce vrea să facă organizarea socială care există în prezent."
(Rudolf Steiner, Scrieri despre tripartiția organizării sociale și asupra stării timpurilor, 1915)
Prezentare
Școala Waldorf Brăila este o instituție bugetară, cu personalitate juridică, situată în municipiul Brăila, care deservește comunitatea locală la nivelul întregului județ, oferind o alternativă educațională asumată de statul român și fundamentată pe o legislație specifică. Aceasta cuprinde copii de nivel preșcolar, primar și gimnazial.
În anul școlar 1995-1996 au fost înființate prima clasă I și prima grupă de grădiniță Waldorf din Brăila. Acestea au fost subordonate Școlii Generale nr. 8, respectiv Grădiniței nr. 26.
Pentru desfășurarea activității didactice în condiții normale, respectându-se principiile specifice de organizare a învățământului alternativ Waldorf, I.Ș.J. Brăila a decis funcționarea celor două clase într-un local propriu - fosta clădire a Școlii Generale nr. 4, din Calea Călărașilor nr. 104.
Din anul 2000 a fost înființată Școala cu clasele I-VIII Waldorf Brăila, unitate de sine stătătoare, inclusă în sistemul unităților de învățământ din municipiul Brăila. Dobândirea acestui statut a impus organizarea școlii conform legislației în vigoare, păstrându-se specificul pedagogiei Waldorf. Instituția nou creată a fost arondată Centrului Financiar nr. 5 C.N."Gh.M.Murgoci" pentru derularea alocării și execuției bugetare.
În anul 2005 instituția noastră a obținut personalitate juridică prin decizia I.Ș.J. Brăila, devenind Școala Waldorf Brăila, unitate care are în structura sa și Grădinița Waldorf BrĂila.
...................................................................................................................
Misiunea scolii
În condițiile afirmării pluralismului din sistemul educațional și ale democratizării societății românești, Școala Waldorf Brăila se constituie ca alternativă a sistemului tradițional de învățământ și are misiunea de a oferi comunității locale un sistem de educație bazat pe principiile pedagogiei Waldorf inițiată de către Rudolf Steiner.
Copiii sunt poarta noastră spre viitor. Ei sunt cei care trebuie să găsească, în viitor, soluții pentru provocările globale cu care ne confruntăm astăzi. Acest lucru cere capacități umane în domenii pe care de-abia începem să le înțelegem. Școala noastră dorește să facă posibilă dezvoltarea la copii a unor astfel de capacități, care trec dincolo de simpla tradiție și de cunoștințele obișnuite. Dorim să contribuim în așa fel la evoluția copiilor încât aceștia să poată deveni inițiatori ai progresului în cadrul comunității noastre.
...................................................................................................................
Școala Waldorf își dorește să devină un punct de reper în peisajul educațional brăilean prin reprezentarea cu succes a alternativei educationale Waldorf.
Elevii Școlii Waldorf trebuie sa beneficieze de o stimulare intelectuală permanentă care să le permită o dezvoltare echilibrată atât în plan științific cât și artistic, astfel încât să fie capabili să se integreze în viața comunitații și să devină exemple benefice ale alternativei educationale Waldorf.
...................................................................................................................
Puncte forte a scolii : oferta educationala diversificata, parteneriat real cu familiile elevilor, etc.
Oferta educațională a școlii este realizată pe baza planurilor de învățământ specifice alternativei educaționale Waldorf. Astfel, în cuprinsul ei se regăsesc, pe lângă disciplinele tradiționale, discipline specifice precum desenul formelor ( la clasele I-V), desenul geometric (la clasele VI-VII), abilitățile practice (la clasele I-VIII) precum și două limbi străine (engleza și germana), care se studiază din clasa I, câte două ore pe săptămână. La acestea, se adaugă opționalul cel mai solicitat de părinți și elevi "Prietenul meu, calculatorul".
Evaluarea activității școlare se realizează în mod constant prin forme de evaluare continuă și sumativă. Fiecare clasă are o mapă în care sunt păstrate lucrările elevilor și care sunt discutate la întâlnirile cu părinții, urmărindu-se evoluția copiilor în privința participării la studiu, a relației cu colectivul și a progresului specific vârstei.
Rezultatele școlare sunt cuantificate în calificative și note, în cataloage, conform legislației școlare. Pe lângă acestea, la sfârșitul fiecărui an școlar se întocmesc certificatele anuale de absolvire a clasei. Acestea au forma unei descrieri, realizate de către toate cadrele didactice care l-au îndrumat pe copil pe parcursul anului școlar și caracterizează obiectiv întreaga activitate a elevului, cu împliniri și neîmpliniri. În fiecare an, procentul de promovabilitate a fost de 100% și nu s-au înregistrat cazuri de abandon școlar.
Mediul educațional pe care îl promovăm în prezent se caracterizează prin:
- Climat de siguranță fizică și psihică pentru elevi și cadre didactice;
- Competențe de comunicare socială a elevilor cadrelor didactice;
- Management eficient al resurselor umane;
- Servicii adecvate de orientare și consiliere pentru elevi și părinți;
- Colaborare constantă a școlii cu familiile elevilor;
- Identitate bine definită a școlii;
- Implicarea școlii în proiecte și parteneriate europene.
|
|